„Steampunk-ul, pe vremuri un mix de science-fiction, steam și epocă victoriană, așa cum e ea prezentată în cărți și filme, e pe cale să cucerească lumea modei. Cunoscătorii spun că stilul, care amestecă romantismul Londrei victoriene cu accente de fantezie din cărțile lui H.G. Wells și Jules Verne, va face un salt imens de la statutul de nișă la cel de cultură mainstream.”
Citatul de mai sus aparea in The Independent acum 4 ani si prefigura aparitia unui curent de mare anvergura. Intre timp in zona designului de interior s-a vazut ca steampunk-ul necesita nu numai disponibilitatea de a incerca ceva nou ci implica un alt fel de design, un alt fel de a face lucrurile si alte costuri.
Nu este suficient sa prinzi niste tevi de pereti si sa agati cateva pinioane de bicicleta. Asa cum nu este suficient sa ai o sculptura cinetica foarte complexa si minutios lucrata. Steampunk-ul este o poveste unde fantezia vine si se instaleaza intr-un decor victorian cald si primitor.
Steampunk-ul ca si interior de pub, cafenea sau orice alt mix nu trebuie sa alunece in goth in retro-futurist sau orice alt fel de interpretare victoriana a unui viitor alternativ. Steampunk-ul este ancorat in trecut, este un stil anacronic, fracturat ireversibil de orice fel de moda, curent mainstream sau de tehnologie (s-a incercat gadgetizarea steampunk-ului fara succes). Steampunk-ul este o nisa pentru boemi substimulati creativ.
Pentru visatori care vad ca au disparut romanele de aventuri spumoase. Steampunk-ul presupune ca esti dispus sa te imbarci alaturi de Dr. Who intr-un salt „inapoi” intr-o eleganta aventura.